Hall Hunter Partnership (HHP) este o afacere de familie situată în Berkshire, Surrey şi West Sussex. HHP a luat ființă în anul 1966 iar acum este cel mai mare producător de căpşuni, zmeură şi afine din UK (Marea Britanie). Principalii clienți sunt Waitrose, Tesco şi Marks & Spencer. Fructele sunt vândute prin intermediul The Berryworld P.O.
Principalul nostru obiectiv este să producem fructe de cea mai bună calitate din UK. De asemenea obiectivul nostru este să cooptăm în compania noastră cei mai buni oameni pe care să îi susținem şi să îi ajutăm să promoveze în firmă pentru a reveni şi în următorii ani.
În timpul sezonului de cules HHP are peste 2000 de angajați, împărțiți în şapte locaţii: 4 ferme şi 3 sere.
HHP împachetează fructele din producţie proprie dar şi de la alți cultivatori din UK.
Sezonul începe în Aprilie/Mai şi se termină în Octombrie/Noiembrie în funcție de vreme.
HHP are 3 obiective principale:
Creşterea culturilor
ne propunem să cultivăm cele mai bune fructe moi disponibile pe piaţa din Marea Britanie. Pentru aceasta folosim cele mai bune soiuri, tehnologii inovative şi sistem de distribuţie cu temperatură controlată.
Grija pentru muncitori
obiectivul nostru este să recrutăm, păstrăm şi dezvoltăm oameni care aspiră să ajungă cei mai buni cultivatori şi manageri în horticultură din UK.
Grija pentru mediului înconjurător
sistemul nostru lucrează în aşa manieră încât să mențină cât mai mulți ani în fermă biodiversitatea.